Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cinci morți în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme și un TIR – FOTO

0 64

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alta este rănită, în urma unui grav accident rutier produs luni după-amiază, pe DN 65, în judeţul Olt, şi în care au fost implicate un TIR şi două autoturisme.

Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, mai multe echipaje de pompieri și acordare a primului ajutor intervenind de urgență la locul tragediei.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu, a declarat că în accident au fost implicate două autoturisme şi un TIR, în urma evenimentului rutier fiind încarcerate trei victime. Evenimentul s-a petrecut pe DN 65, în zona Pădurii Slatina.

În urma accidentului au fost şase victime, din care cinci în stare gravă, respectiv un bărbat şi doi copii, în vârstă de cinci-şase ani, toţi în stop cardio-respirator, şi un alt bărbat, şoferul TIR-ului, care are răni externe.

„Este vorba de o femeie decedata, doi copii 5-6 ani, un bărbat, toţi în stop cardio-respirator, şi un alt bărbat care a fost preluat de SAJ. Toţi sunt transportaţi spre Spitalul Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Alin Băsăşteanu.

Un elicopter SMURD a ajuns la locul producerii accidentului pentru a prelua o parte din victime.

Primele informaţii arată că accidentul a avut loc după ce a explodat unul dintre cauciucurile autocamionului.

Accidentul rutier a avut loc, luni, în localitatea Bobiceşti, din judeţul Olt, fiind implicate două autoturisme şi un tir. Din primele informaţii sunt şase victime, patru persoane fiind în stop cardio-respirator, fiind activat planul roşu de intervenţie.

Din nefericire, la doar câteva zeci de minute de la producerea accidentului, numărul persoanelor decedate a crescut la cinci, printre cei trecuți în neființă fiind și cei doi copii de 5-6 ani.

Echipajul SMURD de pe elicopter se întorcea din misiune de la Bucureşti. A aterizat să acorde îngrijiri medicale victimelor aflate în stop cardio-respirator. Din păcate, nu au funcţionat manevrele de resuscitare. Sunt cinci persoane decedate la faţa locului. Şoferul autotrenului are mai multe leziuni”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Autoturismele implicate în accident sunt înmatriculate în judeţul Olt, iar cauza probabilă a accidentului este explozia unui cauciuc al autotrenului. Şoferul TIR-ului ar fi pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit cu cele două autoturisme.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More