Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cinci persoane rănite în două accidente produse la Dej

0 15

someseanul-accident-dej-23feb (9)

Două accidente rutiere au avut loc vineri după-amiaza la Dej, cinci persoane fiind rănite și patru autoturisme avariate.

Primul accident s-a produs la ora 15:17, pe strada Libertaţii, din municipiul Dej.

Din primele cercetări reiese că un tânăr, de 25 de ani, din judeţul Maramureş, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Libertăţii, din Dej, spre Baia Mare, ajuns la trecerea pentru pietoni, a oprit pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton angajat în traversare.

”Pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă de în mers, acesta a fost acroşat de vehiculul care se deplasa în spatele său, condus de un bărbat, de 28 de ani, şi proiectat în pietonul angajat regulamentar în traversarea străzii”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

În urma impactului trei pasageri, din autoturismul care nu ar fi păstrat distanţa, precum şi pietonul, de 36 de ani, din Dej, au fost transportaţi la unitatea medicală.

Al doilea accident a avut loc la ora 19:00, pe strada Alexandru Szoposz, din municipiul Dej.

”În fapt, o femeie, de 27 de ani, din Dej, care conducea un autovehicul pe strada Alexandru Szoposz, dinspre centrul municipiului Dej, a pătruns pe sector de drum cu aces interzis, marcat şi semnalizat corespunzător. Astfel, a intrat în coliziune cu un autovehicul care se deplasa din sens opus, condus de un bărbat, de 35 de ani, din comuna Bobâlna”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Cluj.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a unui pasager din autoturismul care nu a respectat indicatorul de acces interzis, de 29 de ani, din comuna Jichisul de Jos.

Cercetările continuă în cauză pentru a se stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Acesta a fost al treilea eveniment rutier produs vineri la Dej, după accidentul ce a avut loc la amiază pe strada 1 Mai din localitate.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.