Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cinci răniți în două accidente rutiere la Baia Mare

0 44

Cinci persoane au fost rănite în această dimineață ca urmare a două evenimente rutiere ce s-au petrecut pe raza municipiului Baia Mare.

Primul accident a fost anunţat la numărul unic de urgență 112 la ora 05:41 şi a avut loc pe strada Victoriei, lângă stadionul din Baia Mare. Potrivit anchetatorilor, un tânăr de 27 de ani aflat sub influența băuturilor alcoolice a intrat cu mașina într-un stâlp de beton. În urma accidentului, tânărul a fost rănit, fiind transportat cu o ambulanță SMURD la spital. Acesta avea alcoolemie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la spital i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei din sânge.

Cel de-al doilea accident de circulație s-a produs după aproximativ o oră pe strada Europa din Baia Mare, la intersecția cu bulevardul Independenței. O mașină cu numere de Marea Britanie, în care se aflau patru tineri din județul Suceava, a ieșit în decor din cauză că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile unui carosabil umed. Cele patru persoane au suferit răni ușoare, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale amănunțite.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.