Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cinci tineri din Pakistan, coborâți din tren la Dej. Nu aveau documente legale

0 344

În cadrul unei acțiuni organizate la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R., polițiștii au depistat în noaptea de 16/17 decembrie a.c., în trenul care circulă pe relația Iași-Timișoara, un grup de 5 migranți.

Persoanele depistate nu dețineau asupra lor documente legale de identitate sau permise legale de ședere pe teritoriul statului român.

În vederea stabilirii identității și pentru clarificarea tuturor aspectelor referitoare la modul în care au pătruns pe teritoriul național, cei cinci bărbați au fost conduși la sediul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Dej .

Astfel, polițiștii au stabilit identitatea acestora, respectiv 5 bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani, din Pakistan.

În cauză cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat. De asemenea, cu privire la această situație au fost sesizați reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Cluj, precum și Inspectoratul General pentru Imigrări.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More