Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cine erau tinerii care au pierit în accidentul de la Mănășturel. Filmul tragediei – FOTO/VIDEO

0 94

decedati accident manasturel

Trei adolescenți, cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani și-au găsit sfârșitul în noaptea de joi spre vineri, într-un teribil accident de circulație produs pe raza localității clujene Mănășturel. Alți doi tineri, frate și soră, au scăpat miraculos cu zile.

Oana Boca (15 ani), fratele ei Emanuel Boca (18 ani), Cristina Șimon (16 ani), Alexandru Pugna (19 ani) și șoferul Daniel Bilțiu (20 ani) au ieșit aseară la plimbare cu mașina. Au străbătut 20 de kilometri de acasă până la Dej, unde au ieșit la un suc. Nu se gândeau că avea să fie ultima lor ieșire împreună. La întoarcere spre casă, mult după miezul nopții, un câine a apărut în fața mașinii care gonea cu viteză spre Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud.

Încercând să evite animalul, Daniel a tras tare de volan, însă, din cauza vitezei excesive, a pierdut autoturismul de sub control. Mașina a rupt un parapet de metal și a zburat peste 15 metri în afara carosabilului, într-o zonă abruptă, rostogolindu-se de mai multe ori la vale. Autoturismul a aterizat pe plafon, nu înainte ca doi dintre tinerii aflați în mașină să fie proiectați la câțiva metri depărtare în timpul rostogolirii.

Oana Boca, fata care stătea pe scaunul din dreapta față și fratele ei, Emanuel, au fost singurii care au scăpat cu viață. Oana a ieșit singură din mașină, după ce geamul portierei s-a spart. A reușit cu eforturi supraomenești să-l scoată și pe fratele ei din mașină, apoi a încercat să o resusciteze pe Cristina, prietena ei. Cu ultimele puteri i-a apăsat pe piept în speranța că o poate salva, dar când a văzut că-i țâșnește sângele pe gură s-a panicat și mai tare.

A sunat disperată la 112, strigând în același timp după ajutor. Însă nimeni din zonă nu a auzit-o. Un echipaj de poliție care a trecut prin zonă nu a oprit, neștiind locul exact al producerii accidentului. Polițiștii s-au întors apoi și au depistat locul tragediei, departe de șosea. Fata era în stare de șoc. Două ambulanțe și un echipaj SMURD de la Dej au ajuns la fața locului pentru a ajuta victimele. Dacă Oana era în afara oricărui pericol, eforturile medicilor s-au concentrat pe ceilalți pasageri din mașină.

Emanuel a fost scos de medici de lângă mașină, i s-au pus atele, având ambele picioare fracturate, a fost urcat într-o ambulanță și transportat împreună cu sora lui la spitalul din Dej. Misiunea medicilor a continuat pentru salvarea celorlalți tineri. Șoferul, Daniel Bilțiu, a fost extras de pompieri dintre fiarele contorsionate și s-au început manevrele de resuscitare, dar acestea s-au dovedit fără succes. La peste 10 metri distanță, proiectată pe deal, se afla Cristina, și în cazul ei efectuându-se manevre de resuscitare, dar nici acestea cu un rezultat pozitiv, cei doi suferind leziuni incompatibile cu viața.

Alexandru Pugna, aflat pe bancheta din spate, a fost primul care a decedat, acesta fracturându-și coloana în zona cervicală în momentul în care a fost proiectat din mașină, după impactul violent cu parapetul. Trupul acestuia a fost căutat minute bune de către polițiști și pompieri, fiind găsit la doar doi metri de marginea șoselei, în niște tufe.

Trei vieți fragede, trei tineri care aveau toată viața înainte, s-au stins în câteva clipe din cauza teribilismului, a neatenției, a vitezei, sau din cauza unui câine ce se afla pe șosea. Rămâne ca polițiștii să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

În urma lor rămân râuri de lacrimi și suspine, regrete pentru dispariția lor prematură și familii îndurerate, pentru care suferința este incomensurabilă în aceste momente. Mii de mesaje de condoleanțe au fost postate pe paginile de Facebook ale celor trei de către prieteni, colegi, rude sau cunoscuți, care deplâng trecerea acestora în neființă.

Un mesaj care șochează de-a dreptul este ultima postare pe care Cristina a făcut-o pe contul ei de pe rețeaua socială, mesaj postat seara trecută, cu câteva ore înainte de teribilul accident care i-a curmat viața ei și prietenilor ei.

ultima zi cristina simon

Dumnezeu să-i ierte și să aline sufletele familiilor și cunoscuților lor!

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.