Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cine se poate vaccina în etapa a doua a campaniei de imunizare

0 51

Autoritățile din România pregătesc a doua etapă a campaniei de vaccinare, în care va fi imunizată populația cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu risc ridicat și lucrătorii care desfășoară activități în domenii esențiale. Potrivit autorităților, campania ar putea începe încă de săptămâna viitoare, în jurul datei de 15 ianuarie.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a declarat că persoanele din prima etapă a vaccinării,lucrătorii din domeniul sănătății și social, vor putea să se vaccineze în continuare, chiar dacă începe și etapa următoare a campaniei de vaccinare.

În sistemul public, dar și în privat, au început deja să se facă liste pentru programarea la vaccinare a persoanelor care se pot înscrie în etapa a doua a campaniei.

Cum te poți înscrie pentru vaccin

Înscrierile pentru etapa a doua pot fi făcute în mai multe feluri:

  • prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale;
  • individual, direct pe platforma informatică, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani (aplicaţia confirmă vârsta prin verificarea CNP-ului introdus la înregistrare);
  • prin intermediul medicului de familie, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani şi pentru persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă;
  • prin administrator, pentru persoanele cu grad ridicat de risc din centrele medicosociale şi rezidenţiale;
  • prin aparţinători, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani;
  • prin apelarea call centerelor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani şi pentru persoanele aflate în evidenţă cu boli croniceindiferent de vârstă;
  • prin direcţiile de asistenţă sociale de la nivelul primăriilor, pentru persoanele care au vârsta peste 65 de ani şi pentru persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă;

Instituţiile sau companiile din etapa a doua trebuie să se înregistreze şi să desemneze un reprezentant ca utilizator principal. În funcţie de codul CAEN al companiei respective, se va verifica dacă desfăşoară o activitate esenţială.

Dacă da, reprezentantul unei companii sau instituţii va putea înscrie toţi angajaţii dornici de imunizare, cu toate datele lor de identificare. Acelaşi reprezentant va efectua şi programarea pentru vaccinare şi va alege tot online şi centrul de vaccinare.

În etapa a treia, orice persoană îşi va putea face programarea online. Etapa a treia a campaniei de vaccinare, care cuprinde populația generală care nu lucrează în sistemul medical sau în domenii esențiale și nu este în categorii de risc, este estimată să înceapă în luna aprilie.

Cine se poate înscrie pentru vaccin în etapa a doua

Populația cu grad ridicat de risc

  • Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
  • Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.

Lita bolilor cronice pentru care se pot înscrie persoanele în a II-a etapă de vaccinare nu a fost finalizată, autoritățile discutând în cursul zilei de vineri pentru a stabili exact care sunt acestea.

Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:

-personalul-cheie pentru funcționarea instituțiilor statului, respectiv Parlament, Președinție, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora;

-personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și al autorității judecătorești;

-personalul din sectorul economic vital: procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază, și anume:   

  • panificație, lactate, carne, fructe și legume;
  • uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
  • centrale elcetrice, producție, transport și distribuție curent electric;
  • unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
  • unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
  • noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
  • comunicații, și anume Serviciul de Telecomunicații Speciale, radioul și televiziunea naționale;

-personalul din învățământ și creșe;

-personalul poștal și din servicii de curierat;

-personalul cultelor religioase;

-personalul din mass-media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2, cum ar fi reportaje în unități medicale;

-personalul din domeniul salubrității și deșeurilor;

Președintele Comitetului Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Valeriu Gheorghiță, a precizat, marți, într-o conferință de presă, că etapa a II-a de vaccinare, care cuprinde peste 5 milioane de persoane vârstnice și cu boli cronice, se estimează că va începe după 15 ianuarie, iar din aprilie va începe și vaccinarea populației generale.

La nivel local se fac demersuri și se poartă discuții pentru a identifica și aproba lista centrelor de vaccinare pentru această etapă a campaniei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More