Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Circulația rutieră, blocată temporar în Pasul Tihuța, din cauza viscolului

0 60

Circulaţia pe DN 17, în Pasul Tihuţa, care leagă Transilvania de Moldova se desfăşoară cu dificultate, începând de luni seara, din cauza viscolului puternic, poliţiştii oprind toate maşinile la baza muntelui pentru a le solicita să îşi monteze lanţuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud a trimis la trimită la baza munţilor, în zona Valea Străjii din Pasul Tihuţa, două echipaje ale Poliţiei Rutiere care opresc toate autoturismele care intenţionează să urce în Pasul Tihuţa dinspre Bistriţa spre Suceava. Nu este permis accesul decât autovehiculelor care sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă, cu anvelope şi lanţuri.

În zonă se circulă cu dificultate din cauza furtunii puternice de zăpadă şi a viscolului care reduce vizibilitatea în unele zone până la zero, fiind înregistrate blocaje temporare.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud spune că poliţiştii de la Rutieră care se află în Pasul Tihuţa şi monitorizează traficul iau toate măsuri preventive pentru a nu exista blocaje.

“Echipajele Poliţiei Rutiere monitorizează traficul în Pasul Tihuţa, în zonă circulându-se în condiţii de iarnă şi avertizează toţi şoferii că viscoleşte cu putere şi este obligatoriu să îşi monteze lanţuri”, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, inspector principal Crina Sârb.

Şi poliţiştii din Suceava au oprit circulaţia la Poiana Ştampei, înainte de urcarea în Pasul Tihuţa, pentru a-i avertiza pe şoferi asupra condiţiilor de deplasare.

O parte din TIR-urile care au ajuns în zonă au preferat să-şi întrerupă drumul şi să continue deplasarea după ce se va opri viscolul. În Pasul Tihuţa ninge abundent, iar vântul bate cu peste 70 de km/h.

Drumarii bistriţeni acţionează cu 12 utilaje şi au pregătite peste 300 tone de sare, însă din cauza viscolului puternic zăpada este adusă imediat în carosabil, în spatele utilajelor de deszăpezire, ceea ce îngreunează traficul.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More