Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Circulație blocată la intrarea în Dej. DN 1C, blocat de aluviuni în zona Urișor

0 2.694

Ploaia torențială ce s-a abătut joi după-amiază în zona județului Cluj, a dus la blocarea de drumuri naționale din cauza aluviunilor care au ajuns pe carosabil și au făcut imposibilă înaintarea autovehiculelor.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în urma precipitațiilor abundente, s-a acumulat apă pe carosabil pe DN 1C, la kilometrul 535, localitatea Urișor, județul Cluj, iar autovehiculele cu masa mai mică de 7,5 tone nu mai pot înainta.

Pe o porțiune de aproximativ 100 de metri circulația rutieră este blocată, doar vehiculele de mare tonaj putând avansa. Se încearcă remedierea problemei, însă plouă constant, uneori torențial.

Totodată, în zona localității Morlaca, din comuna Poieni, drumul național 1 E60, între Cluj-Napoca și Oradea este blocat di8n cauza aluviunilor. Echipajele ISU se află la fața locului și încearcă și în acest caz, deblocarea drumului pentru a permite reluarea traficului rutier în condiții de siguranță.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.