Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Clasica vânătoare după petarde continuă. S-au deschis 5 dosare penale

0 88

Cinci dosare penale au întocmit, zilele trecute, polițiștii de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase în cadrul unei acțiuni privind legalitatea operațiunilor cu articole pirotehnice.

Astfel, transmit cei de la IPJ Sălaj, la data de 2 decembrie, polițiștii au continuat activitățile în cadrul acțiunii ,,Foc de Artificii”. În urma acestor acțiuni au fost constatate cinci infracţiuni de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

În cadrul dosarelor penale înregistrate sunt cercetate cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 51 de ani, fiind indisponibilizată cantitatea de 23 kg articole pirotehnice.

De exemplu la data menționață, în jurul orei 17:00, polițiștii au prins în flagrant două persoane, de 19, respectiv 28 de ani, care dețineau asupra lor câte un colet în care se aflau mai multe kilograme de articole pirotehnice. Potrivit oamenilor legii într-un colet se aflau 4 kilograme, iar în cel de-al doilea 3 kilograme.

Întreaga cantitate a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii continuă cercetările pentru infracțiunea de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută de articolul 37, din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More