Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Clubul Copiilor Dej, la faza județeană a olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”

0 256

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliul Judeţean Cluj, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Casa de Cultură a Studenţilor Cluj organizează sâmbătă, 13 mai 2017, o nouă ediţie a Olimpiadei „Meşteşuguri Artistice Tradiţionale” – faza judeţeană. Concursul se va desfăşura la Casa de Cultură a Studenţilor din piaţa Lucian Blaga, începând cu ora 10.00.

La Olimpiadă vor participa peste 60 de elevi de la şcoli din Cluj-Napoca şi din judeţ, după cum urmează: Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, Clubul Copiilor Gherla, Clubul Copiilor Dej, Liceul Teoretic „Octavian Goga” Huedin, Liceul Teoretic „Avram Iancu” Cluj, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Gh.Lazăr”, Şcoala Gimnazială „Ioan Bob”, Liceul de Arte „Romulus Ladea”, Şcoala Gimnazială Specială Centru de Resurse şi Documentare privind Educaţia Incluzivă/ Integrată (CRDEII), Şcoala Gimnazială „Alexandru Vaida Voevod”, Şcoala Gimnazială Căşeiu – Structura Rugăşeşti, Liceul cu Program Sportiv Cluj, Seminarul Teologic Ortodox, Clubul Copiilor Huedin, Şcoala Gimnazială „Kos Karoly” Izvoru Crişului.

Elevii se vor întrece în cadrul secţiunilor prelucrare lemn, pictură icoane pe sticlă, realizare podoabe din mărgele, ţesut, cusut, încondeiat ouă, împletituri, ceramică. Selecţia va fi realizată de către un juriu de specialitate.

Consider că interesul pe care aceşti elevi îl manifestă pentru meşteşugurile noastre tradiţionale este extrem de îmbucurător, ei contribuind în acest fel la perpetuarea unor valori autentice care ne definesc ca şi naţiune” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Primii trei elevi premiaţi, câştigători ai locurilor I, vor reprezenta judeţul Cluj la Sibiu, în cadrul fazei naţionale a Olimpiadei ,,Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”, care se va desfăşura în cursul lunii iulie, la Muzeul ASTRA. Ceilalţi premianţi vor fi înscrişi pe listele taberei de meşteşuguri, organizată de C.J.C.P.C.T. Cluj, în cursul lunii iulie la Caps -Valea Ierii.  

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More