Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluburi, baruri și discoteci din Maramureș verificate de pompieri. Ce nereguli s-au constatat

0 26

Pompierii maramureșeni au desfășurat în perioada 5-8 noiembrie o serie de activități preventive la cluburi, baruri, discoteci, săli de cinematograf/spectacol din județ.

Pentru desfăşurarea acestor activităţi, au fost angrenaţi 13 reprezentanți ai I.S.U. Maramureș și 5 ai altor autorităţi cu atribuţii de control.

Pe durata acestor activități au fost verificate 8 obiective din categoriile mai sus menționate, la care au fost constatate 25 de deficiențe, dintre care 8 au fost înlăturate pe timpul controalelor.

Potrivit comunicatului de presă al ISU Maramureș, în urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, constând în 5 avertismente, respectiv 5 amenzi în cuantum de 15.000 lei.

Principalele nereguli identificate în teren au constat în: lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, deficienţe privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, nereguli din puncte de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă, având caracter tehnic, indicate în obiectiv.

Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat 5 acţiuni de recunoaştere la categoriile de obiective cuprinse în planurile de verificare.

Asigurarea climatului de siguranţă la nivelul comunităţii şi crearea culturii de securitate rămân principalele obiective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș şi reprezintă elementele fundamentale ce susţin activităţile derulate pentru și în sprijinul cetăţenilor.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.