Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj: Accident mortal de muncă. Un tânăr a căzut de pe bloc

0 608

Un tânăr în vârstă de 31 de ani a murit azi după ce a căzut de la mare înălțime, de pe un bloc din cartierul Gheorgheni.

”O autospecială și un echipaj SAJ au fost alertate ca urmare a căderii unei persoane de la înălțime de pe un bloc de locuințe situat pe strada Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca. Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 14.20, iar la locul evenimentului pompierii au găsit un bărbat întins pe sol, care era inconștient și nu prezenta semnale vitale. Astfel, au fost început manevrele de resuscitare de bază până la sosirea ambulanței. După evaluarea făcută împreună cu echipajul SAJ s-a constatat că bărbatul de cca 30 de ani prezenta traumatisme incompatibile cu viața”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Conform polițiștilor, în urma primelor verificări efectuate, un bărbat de 31 de ani, din judeţul Constanţa, care desfăşura lucrări la acoperişul unui bloc din cartierul Gheorgheni, ar fi căzut de la înălţime.

”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, urmând a fi stabilit modul de producere a evenimentului”, precizează IPJ Cluj.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More