Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj – Atena, o nouă destinație regulată de pe Aeroportul Internațional Cluj

0 63

Aeroportul Internațional Cluj anunţă astăzi, o nouă destinaţie regulată ce va fi operată de pe aeroport începând cu sezonul de vară 2018, respectiv capitala Greciei, Atena.

Zborurile vor fi operate în premieră de pe Aeroportul Internaţional Cluj şi vor fi disponibile prin intermediul a 2 operatori aerieni, Aegean Airlines şi Wizz Air.

Compania de linie Aegean Airlines, cea mai bună companie regională din Europa şi membră a puternicei alianţe de operatori aerieni Star Alliance, este cel mai mare operator aerian al Greciei şi va opera pentru prima dată zboruri regulate de la Cluj, devenind în acest fel cel de-al 8-lea operator aerian de pe Aeroportul Internaţional Cluj.

Astfel, începând cu sezonul de vară 2018, zborurile pe relaţia Cluj-Napoca – Atena – Cluj-Napoca, se vor opera cu o frecvenţă de 5 zboruri / săptămână, în zilele de marţi, miercuri, joi, sâmbătă şi duminică.

Programul zborurilor pentru fiecare operator aerian în parte va fi după cum urmează:

 

Wizz Air – debut rută – 25 martie 2018

 

Ruta Segment Nr. zbor Zile de operare Oră plecare Oră sosire
Cluj-Napoca – Atena-Cluj-Napoca Cluj – Atena W6 3347

Mi, Du

06:15

08:05

Atena – Cluj W6 3348

13:35

15:35

 

Aegean Airlines – rută sezonieră – 12 iunie – 29 septembrie 2018

 

Atena – Cluj-Napoca

Cluj-Napoca – Atena

 
Nr. zbor Oră plecare Oră sosire Nr. zbor Oră plecare Oră sosire Zile de operare
A3 964

10:40

13:00

A3 965

13:30

15:50

Jo

A3 964

15:35

17:55

A3 965

18:25

20:45

Ma, Sâ

 

 

Zborurile regulate sezoniere ce vor fi operate de noua companie Aegean Airlines vor asigura atât legătura directă cu capitala Greciei, Atena cât şi zboruri de conexiune spre insulele greceşti şi Grecia continentală. Ruta Cluj-Napoca – Atena va oferi o mulţime de posibilităţi de conexiune spre destinaţii din ţările învecinate Greciei, precum Cipru, dar şi spre destinaţii din Orientul Mijlociu.

            În prezent, Aegean Airlines, oferă pasagerilor săi o reţea compusă din 153 de destinaţii din întreaga lume (31 destinaţii interne şi 122 internaţionale) localizate în 44 de ţări diferite. Reţeaua de rute extrem de variată permite conectarea facilă cu minunatele insule greceşti, prin intermediul zborului direct, Cluj-Napoca – Atena, disponibil de 3 ori pe săptămână, în sezonul de vară 2018.

Mai multe detalii privind preţul biletelor şi modalitaţile de rezervare se găsesc pe www.aegeanairlines.gr şi www.wizzair.com .

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.