O autospecială de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj a fost implicată într-un eveniment rutier în această dimineață, în timp ce se afla în misiune.
Autospeciala pompierilor clujeni se deplasa pe Calea Florești din Cluj-Napoca, urmând să intervină la accidentul rutier care avusese loc la ieșire spre Florești, în zona magazinului Vivo.
Pompierii din subunitatea de pe strada Johannes Gutenberg, au fost solicitați în sprijin la accidentul cu trei autoturisme, însă n-au mai ajuns.
”Autospeciala a fost acroșată în timpul deplasării de către un alt autoturism, la cca 200 de metri de locul unde trebuia să ajungă.
Ocupanții din mașină nu au suferit leziuni în urma accidentului și nici pompierii din autospecială.
Roata autospecialei a fost spartă, drept pentru care autospeciala nu a mai putut continua deplasarea, iar pompierii au luat echipamentele de descarcerare și le-au dus cu forțele proprii, până la locul evenimentului”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.