Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj | Bărbatul care a provocat ieri un accident rutier mortal a fost reținut 24 de ore

0 630

Șoferul care a ucis o bătrână pe trecerea de pietoni, după care și-a incendiat mașina, a fost reținut 24 de ore. Acesta s-a predat ieri poliției.

Poliţiştii rutieri clujeni au dispus, la data de 23 aprilie a.c., la ora 23.00, faţă de bărbatul de 36 de ani din comuna Baciu, judeţul Cluj, autor al accidentului grav soldat cu decesul unei femei de 71 de ani, măsura reţinerii pentru 24 de ore.

După comiterea accidentului care a avut drept cauză neacordarea priorităţii de trecere pietonului angajat regulamentar în traversarea drumului public, bărbatul şi-a continuat deplasarea, părăsind locul accidentului. Ulterior, autoturismul pe care acesta îl conducea a fost găsit incendiat pe raza localităţii Popeşti, judeţul Cluj.

După apariţia în spaţiul public a informaţiei că autorul accidentului a fost identificat  prin eforturile conjugate ale poliţiştilor, cetăţenilor şi presei locale, realizând că ce-a mai bună soluţie pentru el este să se predea, autorul a mers la Postul de Poliţie Comunal Baciu şi s-a predat în seara zilei de 23 aprilie, în jurul orei 18.00.

Dorim să mulţumim tuturor celor care au înţeles importanţa colaborării dintre instituţia poliţiei, cetăţeni şi presa locală în vederea identificării celor care aleg să sfideze legea şi bunul simţ. Doar prin eforturi comune, prin încredere reciprocă şi colaborare vom reuşi să ajungem acolo unde ne dorim cu toţii: la un climat de ordine şi siguranţă în societate.

Poliţiştii continuă cercetările faţă de bărbat, sub aspectul săvârşirii infracţiuniilor de “ucidere din culpă”, și “părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei”, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.