Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj: Cercetat pentru pornografie infantilă. Agăța minori pe internet și le cerea imagini

0 1.763

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, efectuează o percheziție domiciliară, în județul Cluj, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, în formă continuată.

Din cercetările efectuate a reieșit că, pe parcursul anului 2023, un bănuit major, profitând de starea de vulnerabilitate a unor persoane vătămate minore, le-ar fi abordat în mod direct sau prin intermediul unor rețele de socializare și le-ar fi determinat ca, în schimbul unor sume de bani sau bunuri, să producă și să îi furnizeze materiale media (de tip imagine sau videoclip) cu conținut sexual explicit.

Persoana bănuită le-ar fi amenințat pe victimele minore că va exercita asupra lor acte de violență, dacă vor dezvălui vreunei persoane faptul că la cererea sa produc și îi trimit astfel de materiale pornografice.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More