Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

CLUJ: Circulația se desfășoară în condiții de iarnă pe drumurile județene

0 19

În cursul dimineţii zilei de 6 ianuarie 2016, la nivelul judeţului Cluj nu se înregistrează drumuri judeţene închise sau blocate, circulaţia se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, nesemnalându-se până în acest moment incidente sau accidente rutiere.

În lipsa căderilor de zăpadă, mai multe sectoare de drumuri judeţene aflate pe raza judeţului Cluj au fost afectate de temperaturile negative înregistrate (-7 grade Celsius în cursul nopţii), care au dus la formarea poleiului pe carosabil. Astfel, în vederea asigurării unor condiţii normale de circulaţie, în ultimele 12 ore s-a acţionat pe un număr de 51 de drumuri judeţene, dintre care pe 12 drumuri judeţene a intervenit SC Napoca Construcţii SA, iar pe 39 de drumuri judeţene SC Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA, cu un total de 36 de utilaje, dintre care 4 aparţinând SC Napoca Construcţii SA şi 32 utilaje aparţinând SC Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA. În total, a fost folosită o cantitate de 426 de tone de material antiderapant.

Consiliul Județean Cluj menționează că lucrările de deszăpezire sunt executate de SC Napoca Construcţii SA (pe Lotul 2 de drumuri judeţene – zona Turda) şi de SC Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA (pe Lotul 1 – zona Huedin-Gilău şi Lotul 3 – zona Gherla-Dej).

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.