Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj: Incendiu extins de la o casă la alta – FOTO

0 320

Pompierii clujeni au fost solicitați să intervină duminică dimineața pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din Cluj-Napoca, flăcările extinzându-se și la o casă alăturată.

Trei autospeciale pentru stingerea incendiilor și o autospecială pentru intervenții și salvări de la înălțimi au intervenit, în cursul dimineții, în jurul orei 5.00, pentru a lichida flăcările care au cuprins acoperișul unei case de locuit, situată pe strada Moș Ion Roată, din municipiul Cluj-Napoca.

”Pompierii au găsit acoperișul casei, de cca 100mp, cuprins în totalitate de flăcări și care s-au extins și la izolația casei alipite de primul imobil afectat.
Operațiunile de stingere au durat cca două ore și au reușit să limiteze flăcările în limitele care au fost găsite”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Conform acestuia, nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar o ambulanță SMURD a fost dislocată preventiv la locul intervenției.

Urmează să se stabilească împrejurările care au produs evenimentul și cauzele izbucnirii incendiului.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More