Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj-Napoca: Larisa Iordache a câştigat titlul naţional la individual compus

0 61

Larisa Iordache a câştigat, sâmbătă, concursul feminin la individual compus la gimnastică, cu un total de 56.963 de puncte, iar sportiva de la clubul Dinamo încă speră să ajungă la Jocurile Olimpice de la Rio, care se vor disputa în luna august a acestui an.

Campionatele Naţionale de la Cluj au programat sâmbătă una dintre cele mai importante întreceri, cea din concursul feminin de la individual compus. Larisa Iordache (20 de ani / CS Dinamo) şi Cătălina Ponor (28 de ani / Farul Constanţa) şi-au început cu această ocazie duelul în vederea câştigării locului în delegaţia pentru Rio. Amândouă au avut probleme de sănătate în zilele premergătoare competiţiei, care le-au influenţat starea la startul competiţiei, dar ambele au decis să le ignore şi să se prezinte în faţa juriului. Primul duel a fost câştigat de Larisa Iordache, care a câştigat titlul la individual compus. Cătălina Ponor nu a punctat în clasamentul general, din cauză că nu a evoluat la paralele.

Larisa Iordache s-a impus cu un total de 56.963, iar la toate aparatele a prezentat exerciţii sigure. Cu trei zile înainte de naţionale medicii îi indicaseră să nu concureze, pentru a nu risca o accidentare gravă la spate, dar ea a riscat. A scos unele elemente de dificultate din exerciţiile sale şi, ceea ce este mai important, a dus concursul la capăt, punctând la capitolul încredere.

Cătălina Ponor şi-a început concursul la sol, unde a avut ezitări la aproape toate diagonalele. Ea a primit o notă de 14.533, a doua la acest aparat din tot concursul, după junioara Denisa Golgota (14.700). La sol, Larisa Iordache a obţinut 14.500, pe ultima diagonală fiind trădată de rezistenţa fizică. Larisa a început de puţin timp antrenamentele la nivel normal, după operaţia de la mâna stângă.

Al doilea aparat care a contat în lupta dintre cele două a fost bârna. Pentru prima oară în ultimii ani, Cătălina Ponor a căzut de pe aparat la o piruetă, primind 14.366. Imediat după ce şi-a încheiat evoluţia la bârnă, Cătălina a ieşit din sala de concurs, acuzând o stare de rău. ”Sunt moale, nu mă simt bine”, a spus constănţeanca. Larisa Iordache a avut însă un exerciţiu sigur la bârnă, pentru care a fost notată cu 15.100, cea mai mare notă din tot concursul. Evaluarea ei a fost cu atât mai importantă cu cât n-a făcut cel mai greu element şi nici ieşirea obişnuită de pe bârnă.

La paralele, Larisa a obţinut 13.200 (a ratat aterizarea / paralelele inegale fiind al doilea aparat unde condiţia fizică te trădează dacă nu e la parametri maximi), iar la sărituri – 14.133. La sărituri, Cătălina Ponor a avut 15.000.

Lupta dintre cele două va continua săptămânile următoare, cea mai în formă urmând să fie nominalizată pentru a reprezenta România la Jocurile Olimpice.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More