Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj: Patru copii confirmați pozitiv cu COVID-19. Aceștia au și rujeolă

1 961

Patru copii din comuna Viișoara, județul Cluj, bolnavi de rujeolă, au fost depistați și cu coronavirus. Toți cei aproximativ 100 de membri ai comunității din care fac parte copiii au fost izolați la domiciliu.

Copiii infectați cu COVID-19 și rujeolă au vârste cuprinse între 3 și 11 ani. Deocamdată autoritățile nu au luat în calcul carantinarea localității.

Mariflor

Autoritățile au început în localitate o anchetă epidemiologică. Contacții direcți ai copiilor au fost testați și sunt negativi.

La fața locului a fost prezent și prefectul Clujului, Mircea Abrudean, pentru a decide, împreună cu autoritățile locale, măsurile care se impun.

”Am luat decizia monitorizării izolării la domiciliu a întregii comunități din care fac parte copiii, aproximativ 100 de persoane. Avem filtre amplasate la intrarea în comunitatea respectivă, amplasată pe o străduță din Viișoara. Contacții direcți au fost testați și sunt negativi. În măsura în care vor exista alte persoane simptomatice din comunitate, vor fi testate. Li se vor asigura cele necesare prin grija primarului. Cei 4 copii sunt internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Stud spune

    Cu masurile in pandemia de covid suntem cat de cat la curent, dar ce masuri se iau la epidemia de rujeola care este in plina floare?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More