Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj – Pericol evitat la timp. Peste 11 tone de deșeuri chimice ridicate

0 236

O cantitate enormă de deșeuri chimice a fost ridicată de polițiști. S-a întocmit dosar penal.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 8 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat o acțiune pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul produselor de protecție a plantelor.

În cadrul acțiunii, oamenii legii au identificat, la un punct de lucru al unei societăți ce are obiect de activitate comercializare produse protecție plante, de pe raza comunei Ceanu Mare, 11 450 kilograme de îngrășământ chimic, depozitați în 229 de saci în curtea societății, în condiții neadecvate. Astfel, îngrășământul nu era protejat de condițiile meteorologice, fiind în contact direct cu razele solare și în apropierea unei benzinării.

Totodată, s-a constatat faptul că nu au fost luate măsuri de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase – produse fitosanitare, care au devenit deșeuri prin expirare.

Întreaga cantitate de îngrășăminte chimice a fost indisponibilizată, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri, fapte prevăzute  și pedepsite de O.U.G.  nr.195/2005  privind protecția mediului.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More