Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj: Polițist rănit de un șofer care nu a vrut să oprească. Agentul a fost acroșat cu mașina și târât pe șosea

0 594

Un agent de poliție a fost rănit în această dimineață de un autoturism al cărui șofer nu a vrut să oprească la semnalele oamenilor legii. Polițistul a fost lovit cu mașina și târât pe șosea, după care șoferul a plecat, fiind depistat o oră mai târziu de polițiștii clujeni.

Potrivit IPJ Cluj, incidentul a avut loc în jurul orei 08.20, când un echipaj din cadrul Poliției Municipiul Cluj-Napoca – Secția 7 Poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui bărbat care conducea un autoturism pe strada Blajului din municipiu.

În autovehicul se aflau două persoane, iar la efectuarea controlului rutier, persoana aflată la volan nu ar fi respectat indicațiile echipajului de poliție de a coborî din vechicul.

Astfel, s-a procedat la imobilizarea acestuia, moment în care bărbatul a demarat cu autoturismul, târându-l câțiva metri pe unul dintre polițiști și provocându-i leziuni la nivelul membrelor inferioare.

În cauză au fost demarate verificări cu celeritate pentru depistarea persoanei respective, iar pasagerul a fost condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

În cadrul activităților de căutare au fost angrenate forțe suplimentare, respectiv Serviciul Pentru Acțiuni Speciale, investigatii criminale, ordine publică, rutieră, criminalistică, poliție locală și jandarmerie.

Astfel, în mai puțin de o oră de la data producerii incidentului, bănuitul de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 20 de ani, a fost depistat pe o stradă din cartierul Someșeni.

În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunii de ultraj, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul și dispuse măsurile legale.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More