Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj, Sălaj, Bistrița – DIICOT face curat. Descinderi concomitente ale trupelor speciale

0 776

Structura centrală a DIICOT a organizat descinderi concomitente ale trupelor speciale în mai multe județe printre care și Cluj, Sălaj și Bistrița-Năsăud. S-au efectuat 238 de percheziții domiciliare ce vizează destructurarea mai multor grupări infracționale.

Conform AGERPRES, în această dimineaţă, în cadrul operaţiunii ZIUA Z, sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT, procurorii din cadrul direcţiei au declanşat o amplă acţiune de combatere a fenomenului infracţional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul a 28 de judeţe şi a municipiului Bucureşti (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timişoara, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud) fiind efectuate un număr de 238 de percheziţii domiciliare, ce vizează nu mai puţin de 227 de suspecţi.

Acţiunile concertate ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism declanşate astăzi la nivel naţional sunt rezultatul activităţilor investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce vizează destructurarea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa direcţiei, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infracţiuni cu violenţă, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă de omor.

Acţiunea este efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române şi structurile de intervenţie speciale ale Jandarmerie Române.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Sursa: AGERPRES

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata