Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj: Și-a pus capăt zilelor, aruncându-se de la etaj, dintr-un bloc de lângă Iulius Mall

0 305

Un tânăr de 22 de ani a murit, luni dimineața, după ce s-a aruncat de la etajul unui bloc de pe strada Alexandru Vaida Voevod din Cluj-Napoca . Tânărul suferise leziuni incompatibile cu viața, astfel că echipajele medicale nu l-au mai putut salva.

„Polițiștii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la căderea unei persoane de la etajul unui imobil aflat în municipiu.

La fața locului polițiștii au identificat un tânăr de 22 de ani, din județul Brașov, cu privire la care, echipajele medicale prezente la fața locului, au constatat, din nefericire, faptul că acesta nu mai prezenta semne compatibile cu viața”,au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Tânărul s-a aruncat în gol de la etajul 4 al blocului, motivul sinuciderii fiind despărțirea de iubita sa.

”Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca pentru efectuarea necropsiei și pentru stabilirea cauzelor în care a survenit decesul.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă”,

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More