Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj. Surprins în flagrant delict și arestat pentru tentativă la furt

0 22

Un bărbat, de 30 ani, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii clujeni pentru tentativă la furt calificat, fiind ulterior arestat preventiv. Acesta este bănuit că a încercat să pătrundă, fără drept, într-o locuinţă din municipiul Cluj-Napoca.

În fapt, arată comunicatul de presă al IPJ Cluj, la data de 11 octombrie, în jurul orei 10:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Secţia 6 Poliţie au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat ar fi încercat să pătrundă, fără drept, într-o locuinţă de pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Astfel, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au depistat un bărbat, la scurt timp de la încercarea acestuia de a forţa uşa unei locuinţe situate pe strada Observatorului.

În urma controlului corporal, asupra celui în cauză au fost găsite mai multe instrumente, în privinţa cărora există suspiciunea că ar fi fost folosite în activităţi ilicite.

La aceeași dată, bărbatul, de 30 ani, din judeţul Timiş, a fost reţinut pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat.

În urma prezentării în faţa instanţei, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Poliţia Clujeană mulţumeşte persoanei care a solicitat intervenţia poliţiei, contribuind astfel la prinderea bărbatului, pentru spiritul civic de care a dat dovadă şi pentru contribuţia activă adusă în procesul de descurajare a acestui gen de fapte.

Chiar dacă pentru unii spiritul civic înseamnă a-ţi „pierde” timpul cu declaraţii la poliţie, nu trebuie să uităm faptul că mâine fiecare din noi poate fi cel care are nevoie de ajutorul celor din jur.

A nu fi nepăsător la ceea ce se întâmplă în jurul tău şi a sesiza poliţia atunci când ceva sau cineva ţi se pare suspect, nu îi ajută numai pe ceilalţi, ci şi pe tine!

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.