Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj: Tânără transportată la spital după ce a căzut de la etaj

0 904

O tânără în vârstă de aproximativ 20 de ani a ajuns sâmbătă după-amiază la spital, în Cluj-Napoca, după ce a căzut de la etajul unui imobil din municipiu.

Imediat după incident martorii au sunat la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au intervenit pompierii clujeni cu un echipaj cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

”O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD au intervenit pentru a acorda asistență medicală unei tinere, care se pare că a căzut accidental de la etajul 1 al unui imobil de pe strada Alverna din municipiul Cluj-Napoca”, spun reprezentanții ISU Cluj.

Potrivit acestora, tânăra în vârstă de aproximativ 20 de ani, era conștientă și a fost transportată la spital.

Din fericire, din primele evaluări ale personalului medical se pare că nu este rănită grav. Urmează să fie evaluata starea ei, mai aprofundat, la unitatea de primiri urgențe, mai spun salvatorii acesteia.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More