Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj: Tineri reținuți pentru furt calificat. Au sustras bunuri din magazinele din Mărăști

0 2.696

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Cluj-Napoca au reținut patru tineri, cu vârste cuprinse între  17 și  28 de ani, bănuiți de comiterea a patru infracțiuni de furt calificat, dar și tentativă la infracțiune, fapte săvârșite în perioada 5-11 ianuarie a.c.

În urma activităților investigative derulate a rezultat că aceștia ar fi pătruns prin efracție în societăți comerciale situate pe raza cartierului Mărăști, de unde ar fi sustras produse alimentare, alcoolice sau din tutun, dar și bani.

De asemenea, ar fi sustras ochelari de soare în valoare de 1.500 de lei dintr-un autoturism aflat parcat.

În toate cauzele prejudiciul total a fost evaluat la aproximativ 30.000 de lei.

La data de 17 ianuarie a.c., cu sprijinul polițiștilor Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, jandarmilor și polițiștilor locali, a fost organizată o acțiune cu efective mărite în scopul creșterii climatului de ordine și siguranță publică, în cartierul Someșeni, zona străzilor Platanilor, Calea Dezmirului, context în care au fost puse în aplicare mandate de aducere pe numele a doi dintre tinerii cercetați.

Cei în cauză au fost conduși într-un Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și tentativă la această infracțiune.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.