Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cluj – Ziua de ieri s-a lăsat cu amenzi de peste 50 de mii de lei

0 222

Ieri, 28 martie, sub autoritatea Instituției Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, Grupării mobile Ștefan Cicio Pop, poliţişti locali, și reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, au continuat activitățile în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19, transmit cei de la IPJ Cluj.

Peste 540 de forțe au acționat în sistem integrat, fiind controlate zonele aglomerate, societăți comerciale, baruri, terase și săli de jocuri de noroc, de pe raza întregului județ. În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 1.623 de  persoane și au fost verificate peste 141 de societăți comerciale.

Totodată, au fost oprite pentru control 345 mijloace de transport persoane, fiind verificat modul în care, sunt respectate măsurile de protecție pentru prevenirea răspândiri virusului COVID-19. Nerespectarea măsurilor instituite în contextul pandemiei de Coronavirus au condus la un număr de 141 sancțiuni contravenționale, în valoare de 52.250 de lei.

Verificările au fost de amploare și în municipiul Cluj-Napoca

În ceea ce privește municipiul Cluj-Napoca, au fost verificate zone piețe, supermarketuri, parcuri, baze sportive, centre comerciale, terase, mijloace de transport în comun, zone de agrement și săli de fitness, fiind controlat modul în care sunt respectate măsurile instituite în această perioadă.

Au fost legitimate aproximativ 250 de persoane și verificate peste 100 de autoturisme și mijloace de transport persoane. Totodată, în cadrul acțiunii au fost controlați operatori economici, verificându-se respectarea legislației impuse privind programul de funcționare. Au fost verificate astfel 39 de locații, fără  a fi constate nereguli.

Acțiunea a continuat și după ora 20.00, forțele implicate verificând respectarea legislației în vigoare cu privire interdicția de a circula pe drumurile publice după ora 20.00, conform reglementărilor instituite începând de ieri, 28 martie.

Au fost legitimate 75 de persoane și oprite pentru control 54 de autoturisme, fiind depistate 9 persoane  care se deplasau de drumul public fără motiv întemeiat, acestea fiind sancționate contravențional.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More