Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Clujeanca Roxen, reprezentanta României la Eurovision, nu s-a calificat în finala de la Rotterdam

0 71

Reprezentanta României, Roxen, care a cântat piesa „Amnesia” la Rotterdam, în prima semifinală a Eurovision 2021, a ratat, marţi seară, calificarea. Este al treilea an consecutiv când România nu ajunge în finala concursului european.

„Lipsa de experienţă a lui Roxen”, a fost una din cauzele ratării calificării, a declarat Liana Stanciu la TVR după prima semifinală. „Într-o cameră plânge Roxen, în alta suntem noi. Cred că ne întoarcem acasă”. 

Cele zece ţări care vor reveni pe scenă sâmbătă sunt: Norvegia, Israel, Rusia, Azerbaidjan, Malta, Lituania, Cipru, Suedia, Belgia şi Ucraina.

A doua semifinală va avea loc joi. 

Fanii din 18 ţări au avut posibilitatea de a vota România de până la 20 de ori de pe acelaşi număr de telefon

România a intrat în competiţie pe poziţia 13, alături de Australia, Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Irlanda, Israel, Lituania, Malta, Macedonia de Nord, Norvegia, Rusia, Slovenia, Suedia şi Ucraina.

Fanii din cele 16 ţări repartizate în a doua semifinală şi cei din Regatul Ţărilor de Jos, Germania şi Italia au decis, alături de juriile de specialitate, cine va merge în finală.

Sala de spectacole Ahoy Arena a primit 3.500 de spectatori. Acest lucru reprezintă 20% din capacitatea spaţiului.

Eurovision face parte din seria de evenimente-test lansată de autorităţile olandeze pentru a studia felul în care adunările de acest tip se pot desfăşura în siguranţă în ciuda Covid-19. 

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More