Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Clujul, Bistrița și Maramureșul, sub cod galben de ninsori viscolite la munte. Ploi abundente în restul zonelor

0 528

Meteorologii au emis, sâmbătă, avertizări cod galben de vânt şi ninsori pentru zona de munte din şaisprezece judeţe. De asemenea, până la ora 20.00, majoritatea regiunilor ţării sunt sub incidenţa unei informări a meteorologilor care au prognozat vânt şi ploi ce vor cumula 20 de litri pe metru pătrat.

Avertizările nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie sunt în vigoare până sâmbătă, la ora 15.00, respectiv 15.30.

Astfel, vor fi ninsori viscolite, iar vântul va atinge şi 110 kilometri la oră în zona de munte a judeţelor Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Hunedoara, Caraş-Severin, Argeş, Dâmboviţa, Alba, Sibiu, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea.

Sâmbătă, până la ora 20.00, majoritatea regiunilor ţării sunt sub incidenţa unei informări a meteorologilor care au prognozat vânt şi ploi ce vor cumula 20 de litri pe metru pătrat. De asemenea, o atenţionare cod galben emisă de hidrologi şi vizând scurgeri importante pe versanţi, viituri rapide şi creşteri de debite pe unele râuri din cincisprezece judeţe a intrat în vigoare sâmbătă dimineaţă, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor avertizând că sunt posibile inundaţii locale.

Conform meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de vest a ţării se vor cumula în medie 15-20 l/mp. În zona montană, la altitudini de sub 1.800 de metri, vor predomina ploile şi, în special în masivele vestice şi nordice, se vor înregistra prin cumulare cantităţi de apă de 25-30 l/mp. Izolat, vor fi condiţii de polei, anunţă meteorologii.

Vântul va sufla tare la munte, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 100 km/h şi va avea intensificări temporare, cu viteze în general de 50-55 km/h, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania şi pe arii mai restrânse în restul ţării.

De sâmbătă, de la ora 20.00, şi până duminică, la aceeaşi oră, sunt anunţate ninsori viscolite la munte, intensificări ale vântului, precipitaţii mixte în nord, nord-vest şi centru.

Potrivit ANM, începând de sâmbătă seară la munte vor predomina ninsorile, care local vor deveni mai consistente, iar vântul va continua să aibă intensificări, viscolind şi spulberând ninsoarea. În nord, nord-vest şi centru precipitaţiile, în general slabe, vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare, iar local se va forma gheţuş sau polei.

Intensificări ale vântului vor fi temporar şi în restul ţării, cu precădere în sud şi în est, cu rafale în general de 50-55 km/h.

De asemenea, o atenţionare cod galben emisă de hidrologi şi vizând scurgeri importante pe versanţi, viituri rapide şi creşteri de debite pe unele râuri din cincisprezece judeţe este în vigoare de sâmbătă de la ora 9.00 până duminică la ora 15.00, fiind preconizate scurgeri importante pe versanţi, viituri rapide, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe unele râuri, cu posibile efecte de inundaţii locale, în judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Maramureş, Prahova, Satu Mare, Timiş şi Vâlcea.

Atenţionarea cod galben emisă de hidrologi vizează râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin superior (judeţele Cluj şi Bihor), Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Bihor), Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judetele Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi mijlociu (judeţele Alba şi Cluj), afluenţii de dreapta ai Mureşului aferenţi sectorului aval S.H. Ocna Mureş – amonte S.H. Brӑnişca (judeţele Alba şi Hunedoara), Bega – bazin superior (judeţul Timiş), Timiş – bazin superior, afluenţi bazin mijlociu amonte S.H. Lugoj şi Pogăniş – bazin superior (judeţele Caraş Severin şi Timiş), Bârzava – bazin superior şi mijlociu, Nera – bazin superior, Cerna – afluenţi bazin mijlociu (judeţul Caraş Severin), Jiu – afluenţii din bazinul superior amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior (judeţele Hunedoara şi Gorj), Olteţ – bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea), Lotru şi afluenţii mici ai Oltului din judeţele Vâlcea şi Argeş şi râurile mici din bazinele superioare ale râurilor Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Prahova (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Prahova).

Conform hidrologilor, fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare sâmbătă, în intervalul 16.00 – 24.00, pe unele râuri mici din judeţele Bistriţa-Nӑsӑud, Cluj, Bihor, Alba, Gorj şi Vâlcea.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.