Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Coada la vaccinare a blocat Cluj-Napoca în zona Sălii Sporturilor

0 169

Coadă mare de autovehicule, luni la amiază, în zona Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca, unde, de azi, s-a deschis primul centru de vaccinare ”din mașină” din județ.

Zeci de autoturisme s-au aliniat pentru ca ocupanții acestora să se poată vaccina la centrul drive-through deschis la Sala Sporturilor.

„Vaccinarea se face direct din mașină, fără programare, cu vaccin Pfizer. Începând de luni, de la ora 13:00, în parcarea Sălii Sporturilor Horia Demian este operațional un centru de vaccinare drive-through. Programul acestui centru de vaccinare este de luni până duminică în intervalul orar 8:00 – 20:00, iar tipul vaccinului administrat este Pfizer-BioNTech”, a transmis Emil Boc.

Faptul că vaccinarea se face direct și fără programare i-a încurajat pe clujeni să meargă astăzi la centrul de la Sala Sporturilor „Horia Demian”, ceea ce a dus la formarea unor cozi lungi de autoturisme care își așteptau rândul să intre în parcare, la vaccinare.

Acest fapt a dus la blocarea traficului rutier în zonă.

Emil Boc: Centrul de vaccinare direct din mașină de la Sala Sporturilor „Horia Demian” este operațional! 60 de persoane s-au vaccinat deja în prima oră! Îndemn toți cetățenii să se vaccineze pentru a avea o șansă sigură de a reveni la normalitate.Vaccinarea se face direct din mașină, fără programare, cu vaccin Pfizer-BioNTech. Programul centrului: luni-duminică 8:00-20:00

cum funcționează centrul de vaccinare drive-through:

– veți fi ghidați pe toată durata procesului de către personalul specializat, prima oprire fiind punctul de triaj

– se prezintă actul de identitate și preferabil chestionarul de triaj completat în prealabil (https://vaccinare-covid.gov.ro/chestionar-triaj…/). Medicul verifică chestionarul completat prealabil sau asistă la completarea pe loc a acestuia și validează criteriile medicale pentru vaccinare

– ulterior, veți fi ghidați către zona de vaccinare

– vaccinarea se realizează direct în mașină

– datele dumneavoastră vor fi introduse în Registrul Electronic Național de Vaccinare

– după vaccin, veți fi ghidați în zona de supraveghere post

-vaccinare, asigurată de personal medical

– în acest timp, se emite adeverința de vaccinare, iar medicul înscrie pe aceasta data la care se va efectua rapelul.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More