Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cod galben de caniculă în Sălaj, Maramureș și alte patru județe

0 26

canicula_1_01292100

Valul de caniculă din Europa de Vest ajunge de luni şi în România. Meteorologii au emis, duminică, o atenţionare de cod galben de caniculă pentru şase judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, unde temperaturile maxime vor ajunge luni la 37 de grade Celsius. Judeţele vizate sunt Arad, Timiş, Bihor, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş.

De marţi şi miercuri, valul de căldură se va extinde în toată ţara. Potrivit ANM, luni, vremea va fi călduroasă în toată ţara, caniculară în regiunile vestice şi nord-vestice, unde se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…37 de grade, iar indicele de temperatură- umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Maxime termice de 35…36 de grade vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

Valul de căldură care a traversat Europa a început la sfârşitul lunii iunie în sud-vestul Peninsulei Iberice, unde s-au înregistrat temperaturi de 40,8 grade Celsius, un record pentru luna iunie. De atunci, au fost maxime de 36 de grade Celsius la Londra sau 40 de grade Celsius în Franţa şi Rusia.

Nivelul 4 de alerta (pe o scara de 5) a fost declarat în doua ţări europene, pâna luni: Elveţia şi Polonia. Canicula se va deplasa lent spre estul Europei şi va afecta mai sever Turcia ori Grecia, potrivit Organiţatiei Meteorologice Mondiale.

În România, canicula se va face simțită în regiunile nord-vestice, unde temperaturile vor fi de 35-37 de grade.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.