Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cod galben de inundații pe Someș. Ploi și vijelii în nord-vestul țării

0 50

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod Galben de inundații pentru râuri din 19 județe, valabilă până luni, la ora 24,00.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 12 iunie, ora 6,00 — 13 iunie, ora 24,00, vor fi afectate râurile din bazinele hidrografice: Crișul Negru,Crișul Alb (județele Bihor, Arad și Hunedoara), afluenți Mureș inferior, Arieș superior și mijlociu (județele Alba, Hunedoara, Cluj și Arad), Bega — bazin superior, Timiș — bazin superior și afluenți, Bârzava, Caraș și Nera (județele Caraș Severin și Timiș).

De asemenea, în intervalul 12 iunie, ora 12,00 — 13 iunie, ora 24,00, se pot produce fenomene hidrologice periculoase pe râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mic — bazin superior și afluenți, Crișul Repede — bazin superior și afluenți (județele Cluj și Bihor), Olt — bazinele hidrografice ale afluenților Oltului aferenți sectorului: S.H. Micfalău — Ac. Drăgănești (județele Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeș și Olt), Ialomița (județele Dâmbovița și Prahova), Buzău — bazin superior și afluenți(județele Brașov, Covasna și Buzău, Râmnicu Sărat), Putna — bazin superior și afluenți (județele Buzău și Vrancea).

Fenomenele vizate sunt scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale Cotelor de Atenție.

Specialiștii INHGA menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenți de grad inferior ai acestor râuri.

În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va actualiza prognoza hidrologică.

Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ, care va intra în vigoare duminică, la ora 12,00, și va fi valabilă până marți, la ora 21,00, în toate regiunile țării.

ANM a emis o avertizare de instabilitate atmosferică ce intră în vigoare duminică la ora 12.00 şi este valabilă până marţi la ora 21.00, in intervalul menţionat fiind anunţate ploi, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri căderi de grindină, în zona de vest şi nord-vest a ţării.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până marţi, în vest, nord-vest, zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali. Potrivit sursei citate, de duminică de la ora 12.00 până marţi la ora 21.00, în zonele menţionate vor fi ploi însemnate, descărcări electrice şi chiar căderi de grindină.

“Cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat, mai ales la munte, 50 l/mp. Vor fi averse, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie, precum şi căderi de grindină.Astfel de fenomene se vor semnala pe arii şi intervale de timp mai restrânse şi în regiunile sudice şi sud-estice. În vest şi nord-vest instabilitatea atmosferică se va manifesta şi înainte de începerea intervalului avertizat”, se notează în avertizarea meteorologică.

De asemenea, este în vigoare, de duminică de la ora 06.00 până luni noapte, o avertizarea hidrologică de tip cod galben pentru râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb – judeţele Bihor, Arad şi Hunedoara, afluenţi Mureş inferior, Arieş superior şi mijlociu – judeţele Alba, Hunedoara, Cluj şi Arad, Bega – bazin superior, Timiş – bazin superior şi afluenţi, Bârzava, Caraş, Nera – judeţele Caraş Severin şi Timiş.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More