Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cod galben de NINSORI în Cluj și alte 23 de județe

0 22

ninsoare-zapada-cod rosu-trafic-masini

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de precipitații importante cantitativ, intensificări ale vântului și ninsori, valabilă în 24 de județe ale țării.

Atenționarea meteorologică este valabilă chiar și azi, până la orele după-amiezii în Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș și alte 21 de județe: Alba, Dâmboviţa, Hunedoara, Prahova, Timiş, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dolj, Harghita, Mureş, Sibiu, Vâlcea, Bacău, Buzău, Covasna, Gorj, Mehedinţi, Neamţ, Suceava şi Vrancea.

„În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30-35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea.”, informează ANM.

Condiţiile meteo nefavorabile vor afecta de vineri de la ora 16:00 până sâmbătă la aceeaşi oră alte 11 judeţe, şi anume Călăraşi, Teleorman, Vaslui, Galaţi, Olt, Bucureşti, Brăila, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa şi Vrancea.

În intervalul menţionat vor cădea precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în toate zonele montane, în Oltenia, Muntenia, centrul şi sudul Moldovei, cea mai mare parte a Transilvaniei şi în sudul Banatului. În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp în regiunile sudice, estice şi centrale. La munte, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze ce vor depăşi 50 km/h, mai ales în sud. La munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.