Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cod galben de ninsori și viscol în Transilvania

0 18

viscol ninsoare

Meteorologii au emis joi o avertizare cod galben de ninsori şi viscol, valabilă de vineri dimineaţă până sâmbătă după-amiază, în 19 judeţe din nordul, estul, centrul şi vestul ţării.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, de vineri, ora 06.00, până sâmbătă, la ora 14.00, în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în prima parte a zilei în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali, apoi şi în celelalte masive.

Se vor înregistra intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70 de kilometri pe oră şi pe crestele înalte de peste 100 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.

Avertizarea cod galben de ninsori şi viscol a fost emisă pentru judeţele: Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba și Bihor.

ANM a precizat că intensificări ale vântului vor fi şi în zonele mai joase de relief din regiunile intracarpatice, dar la cote mai reduse (55 – 60 de kilometri pe oră), iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.