Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cod galben de ploi torențiale și vijelii pe Valea Someșului

0 466

Meteorologii au veşti proaste pentru perioada sărbătorilor pascale. Au emis o atenţionare de cod galben de ploi torenţiale şi vijelii. Informarea intră în vigoare sâmbătă, 27 aprilie, ora 12.00 şi ţine până în Duminica Paştelui, ora 18.00. Jumătate de ţară este afectată.

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe suprafețe mici căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie) în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar duminică (28 aprilie), local, cu precădere la deal și la munte, precum și în regiunile nordice, nord-estice și centrale.

În după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie), temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele de munte, Oltenia, Transilvania, Maramureș și nordul Crișanei. Vor fi averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și punctiform 35…40 l/mp.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More