Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cod galben de vânt puternic în 14 județe, începând din această noapte

0 491

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă din noaptea de miercuri spre joi, timp de 20 de ore, în 14 judeţe din nord-vestul şi vestul ţării.

Conform prognozei, pe data de 28 decembrie, între orele 2:00 – 22:00, vântul se va intensifica treptat, la început în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, iar din dimineaţa zilei de joi (28 decembrie) şi în Banat şi local în Crişana.

În judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Arad vor fi rafale de 55 – 75 km/h, iar la munte vor depăşi 80 km/h şi temporar pe crestele cele mai înalte ale Carpaţilor Meridionali, 90 – 100 km/h.

ANM precizează că, local şi temporar, vântul va avea intensificări şi în regiunile, estice, sud-estice, precum şi în cele nord-vestice, dar cu viteze ce se vor situa în general între 50 – 55 km/h. Pe arii restrânse la munte se vor semnala precipitaţii mixte.

Judeţele aflate sub atenţionare sunt Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza atenţionarea emisă miercuri.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More