Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cod portocaliu de inundații începând de vineri seara

0 455

cod galben inundatii

Afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ se vor afla sub cod portocaliu de inundaţii, în timp ce pe râurile mici din bazinele Someşul Mare, Lăpuş şi Mureş superior se instituie cod galben, începând de vineri seară.

Potrivit unei atenţionări transmise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), codul portocaliu se instituie de vineri, la ora 20.00, pe afluenţii Sucevei, Moldovei şi Bistriţei din judeţele Suceava şi Neamţ.

Din cauza gradului de instabilitate accentuat, cu precipitaţii sub formă de aversă şi caracter torenţial, fenomenele se pot produce izolat şi în alte bazine hidrografice mici din zonele de deal şi munte din nord-vestul, sudul şi centrul ţării, potrivit avertizării INHGA.

Tot de vineri, de la ora 20.00, se instituie cod galben pe râurile mici din bazinele Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş) şi Mureş superior (judeţele Harghita şi Mureş).

INHGA mai avertizează că se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice Someşul Mare, Lăpuş, Mureş superior, Siret şi Prut, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie şi ale cotelor de inundaţie.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.