Cod portocaliu de vânt puternic și ninsori viscolite în Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud și Sălaj
Vremea se înrăutățește, iar vântul puternic, lapovița și ninsorile viscolite își vor face apariția, în special în zonele deluroase și de munte în județele Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud și Sălaj.
Potrivit meteorologilor, aceste județe se află începând de sâmbătă sub cod galben de fenomene meteo periculoase, precum cele amintite mai sus, pentru ca de duminică și până luni codul să fie portocaliu.
Duminică (29 octombrie) și luni (30 octombrie), în zonele montane vântul va sufla tare, rafalele vor depăși 80…90 km/h, iar pe creste 100…120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m și se va depune strat consistent de zăpadă, spun meteorologii.
În intervalul menționat, intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 și 70 km/h și local 75…85 km/h.
Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece.
În regiunile din vestul, centrul și nordul țării pe arii extinse vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureș, Transilvania și zona deluroasă a Crișanei și a Moldovei se vor semnala precipitații mixte.