Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Cod roșu de inundații în trei județe. Mai multe drumuri închise, peste 70 de localități afectate – VIDEO

0 132

Peste 70 de localităţi din 15 judeţe sunt afectate de inundaţii. La nivel naţional, au fost afectate peste 130 de case şi anexe gospodăreşti şi două drumuri naţionale, potrivit informaţiilor transmise miercuri dimineaţă de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Astfel, au fost afectate de inundaţii 71 de localităţi din Bucureşti şi din 15 judeţe – Argeş, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dolj, Dâmboviţa, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mureş, Prahova, Olt, Teleorman şi Vaslui.

La nivel naţional, au fost afectate 53 de case, 85 de anexe gospodăreşti, 639 fântâni, 5 poduri, 34 de beciuri, două drumuri naţionale şi cinci drumuri judeţene.

În localitatea Homorod (Braşov) au fost evacuate preventiv 6 persoane în locuinţele cărora intrase apa, dar acestea au revenit la domiciliu după ce starea de pericol a trecut.

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate, a cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efecte de inundaţii şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Buzău aval Vama Buzăului – amonte acumularea Siriu, judeţele Braşov, Covasna, Buzău.

Bazinul râului Buzău care cuprinde suprafeţe din judeţele Braşov, Covasna şi Buzău, a fost sub cod roşu până la ora 6.00. Cel putin 100 de gospodarii au fost inundate în comuna harghiteană Lăzarea, după ce o viitură s-a format pe pârâul din localitate. Două persoane au fost salvate în ultimul moment dintr-o mașină prinsă de puhoaie. Meteorologii anunță precipitații și pentru astăzi. Patru județe din centrul țării, care sunt strabătute de râul Olt, se află sub cod portocaliu de inundații, iar peste jumătate de țară rămâne până diseară sub atenționare cod galben.

Potrivit MAI, peste 3.000 de pompieri sunt în teren cu aproximativ 2.000 de mijloace tehnice care intervin în sprijinul populaţiei.

În cursul acestei dimineţi a fost actualizat codul roşu hidrologic, pentru depăşirea cotelor de pericol pe râul Buzău (aval Vama Buzăului – amonte acumularea Siriu), în  judeţele Braşov, Buzău şi Covasna, valabil până la ora 12.00, existând posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efecte de inundaţii şi creşteri rapide de debite.

Ministerul Afacerilor Interne recomandă cetăţenilor din zonele vizate de avertizările hidrologice să respecte recomandările autorităţilor, să nu se deplaseze în zone inundate, iar în cazul pătrunderii apei în locuinţe să decupleze întrerupătorul general de energie electrică şi să deconecteze aparatele electrice. De asemenea, şoferilor li se recomandă să se intereseze din timp cu privire la situaţia căilor de comunicaţie pe care le vor parcurge.

Din cauza inundaţiilor, miercuri dimineaţă traficul rutier este blocat pe DN13C, Vânători-Cristuru Secuiesc, în judeţul Mureş, circulaţia fiind deviată de la intersecţia DN13C cu DN13A pe ruta DN13A Lupeni – Bălăuşeni – DN13 Bălăuşeni – Sighişoara. De asemenea, este blocat traficul şi în judeţul Covasna, pe Drumul Naţional 10, care face legătura între Buzău şi Braşov.  Circulaţia este deviată pe ruta DN10 Siriu-Cislău – DJ102 Cislău-Vălenii de Munte – DN1A Vălenii de Munte – Braşov.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.