Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

”Colind din suflet de copil” a umplut Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Dej

0 33

Biserica Ortodoxă cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Dej a fost plină până la refuz, vineri seara, la a treia ediție a concertului de colinde ”Colind – din suflet de copil”.

Evenimentul religios-cultural, organizat de către Protopopiatul Ortodox Român Dej, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Dej, cu implicarea școlilor din municipiul Dej, s-a bucurat de participarea a 230 de colindători, pregătiți și însoțiți  de profesorii de religie, de alte cadre didactice, precum și de conducătorii instituțiilor de învățământ din Dej. Alături de ei, au savurat momentul și chiar au fredonat alături de colindători, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, precum și un număr mare copii, părinți și bunici.

La nivelul Municipiului Dej există o bună colaborare între Biserică și Școală, astfel că acest eveniment se datorează celor 3 piloni importanți ai societății: Familie, Școală și Biserică. Fiind acest concert organizat în preajma Sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul și bucuria copiilor, colindătorii au fost răsplătiți cu daruri și diplome. Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru că am fost învredniciți să ascultăm cele mai frumoase colinde, colinde din suflet de copil. Doresc să mulțumesc tuturor preoților din Dej, profesorilor, părinților și în mod deosebit copiilor, care prin glasurile lor îngerești ne-au adus vestea cea bună a venirii Domnului Hristos”, transmite preotul Ioan Buftea, protopopul Dejului.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.