Un accident de circulație s-a produs astăzi, în jurul orei 8.00, pe DN 1F, între localităţile Badon şi Borla. În urma accidentului o persoană a fost transportată la spital pentru investigaţii.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a rezultat faptul că un bărbat de 73 de ani, din Satu Mare, conducea autoturismul pe sectorul de drum menţionat, iar într-o curbă la stânga, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un zălăuan de 60 de ani.
În urma impactului a rezultat rănirea şoferului sătmărean.
Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru şoferul zălăuan.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.