Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Colours of Cluj – un nou festival în Cluj-Napoca

0 164

colours of cluj

În perioada 1-4 august Cluj-Napoca va avea parte de un nou festival al verii.  Clujenii vor avea ocazia să redescopere spațiile publice ale orașului în cadrul primei ediții a festivalului, unde vor fi invitaţi peste 20 de artişti şi vor avea loc peste 60 de manifestări şi activităţi.

Festivalul va include spectacole de teatru, dans, arte vizuale și multimedia, precum și concerte. De asemenea, clujenii vor avea parte de o surpriză: o clădire din centrul istoric va fi pusă în valoare într-un mod inedit, prin proiecții video realizate pe fațada acesteia și controlate prin gesturi chiar de spectatori.

„Ne-am dorit să organizăm un festival într-o perioadă în care, de obicei, în Cluj nu se întâmplă nimic. Iar dacă alții spun că în august orașul  «este mort», noi vrem să îl aducem la viață printr-o serie de evenimente active, în care spectatorii pot deveni la rândul lor actori. Tot pentru a crește gradul de participare și a avea evenimente cât mai accesibile tuturor, activitățile se desfășoară în aer liber, în spații publice. Nu în ultimul rând, «Colours of Cluj» este un festival în care cea mai mare parte a invitaților sunt artiști clujeni; promovăm tot ce e mai bun în oraș și îi susținem la rândul nostru pe acei oameni care dau viață culturii în Cluj‑Napoca”, a declarat Andreea Iacob, unul dintre organizatori.

Festivalul irganizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca se va desfăşura în locaţiile Piața Unirii, Bulevardul Eroilor, Parcul Central, Piața Muzeului, strada Potaissa și Casa TIFF.

Ca şi orice festival, Colours of Cluj cauta voluntari. Doritorii se pot înscrie la adresa maria@shiftart.ro.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More