Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Comercianții de pomi de Crăciun, verificați de polițiștii clujeni

0 145

În perioada 12.12. – 15.12.2017, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul combaterea delictelor silvice, împreună cu jandarmi și reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au acționat în incinta supermarketurilor care comercializează pomi de Crăciun care provin din import precum și exploatați de pe teritoriul național, ocazie cu care s-a verificat modul îndeplinirii condițiilor legale referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea și comercializarea acestora.

În acest context, polițiștii au verificat 7 societăți comerciale și 5 mijloace de transport, fiind legitimate 14 pesoane.

Pentru neregulile constate au fost aplicate două sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 10.000 lei.

Astfel, la data de 13.12.2017, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul combaterea delictelor silvice, au efectuat un control la o societate comercială din Cluj-Napoca care oferea spre vânzare pomi de Crăciun proveniți din exploatare de pe teritoriul național, ocazie cu care s-a constatat faptul că societatea comercială nu respectă prevederile legale în vigoare, prin aceea că nu deține registru de evidență a intrărilor și ieșirilor de materiale lemnoase.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice,   sancțiunea conravențională fiind în valoare de 5.000 lei.

La data de 14.12.2017, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul combaterea delictelor silvice împreună cu  jandarmi și reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Cluj,  au efectuat un control la o societate comercială cu punct de lucru în localitatea Florești,  jud. Cluj, care comercializa pomi de Crăciun proveniți din import, fără a deține Acord de distribuire și utilizare a documentelor cu regim special, registru de intrări ieșiri pentru materiale lemnoase și nici programul Sumal, nerespectând prin aceasta prevederile H.G. 470/2014 și Legea 171/2010.

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice,   sancțiunea conravențională fiind în valoare de 5.000 lei.

 

Pomi de Cărciun confiscați de polițiști

La data de 16.12.2017, jurul orei 13,00 poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului  Dej, s-au sesizat despre faptul că un bărbat de 63 ani, din comuna Cășeiu, jud. Cluj, a transportat pe raza municipiului, cu un atelajul hipo, în vederea comercializarii, un numar de 5 pomi de Crăciun, specia brad, de aproximativ 1,5 m, fără a deține vreun document de proveniență sau de transport.

Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice și s-a dispus măsura confiscarii cantității de material lemnos transportat, care ulterior a fost predat personalului silvic.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.