Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Comisar Șef din cadrul IPJ Bihor, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată

0 43

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 12/VIII/3 din 5 ianuarie 2017, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată,

în stare de arest la domiciliu, a inculpatului GHIROSA MARCEL, la data faptei comisar șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Serviciul Rutier, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 28 decembrie 2016 – 04 ianuarie 2017, inculpatul Ghirosa Marcel, în calitate de comisar șef în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Serviciul Rutier, în mod repetat, a pretins și primit de la o persoană cercetată pentru comiterea unui accident de circulație cu victime (martor în cauză), suma totală de 600 lei (primită în două tranșe).
Banii respectivi au fost pretinși și primiți de ofițerul de poliție în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv pentru restituirea către martor a permisului de conducere ridicat în urma producerii evenimentului rutier și pentru soluționarea favorabilă a tuturor aspectelor rezultate din producerea accidentului de circulație susmenționat, inclusiv în sensul propunerii unei soluții de clasare a cauzei penale.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra sumei de 200 lei, pe care inculpatul Ghirosa Marcel a pus-o la dispoziţia organelor de urmărire penală pentru aplicarea măsurii sechestrului asigurător, în vederea confiscării speciale.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More