Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Comisarul european Corina Crețu, în vizită la Dej. A vizitat Spitalul Municipal Dej și a vorbit despre proiectele europene ale Dejului – VIDEO

0 406

Comisarul european pentru politica regională, Corina Crețu, s-a aflat luni seara într-o scurtă vizită la Dej, alături de reprezentanți ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest. În orașul de pe Someș, Corina Crețu a vizitat Spitalul Municipal Dej și a discutat cu primarul Costan Morar despre proiectele europene ale orașului.

Comisarul european a fost întâmpinat de primarul Costan Morar, care nu a pierdut ocazia de a se mândri cu numeroasele proiecte pe fonduri europene care au fost implementate cu succes în ultimii ani pe raza municipiului Dej. Mai apoi, managerul Spitalului Municipal Dej, Mihai Pandrea, a condus-o pe Corina Crețu în Ambulatoriul Integrat dar și în Centrul de Primiri Urgențe, care au fost renovate și modernizate recent din fonduri europene, comisarul european arătându-se încântată de investițiile realizate și felicitând totodată conducerea spitalului pentru grija avută față de unitatea spitalicească și pentru modernizarea mai multor secții și compartimente.

Corina Crețu a declarat luni, la Dej, că România are o birocrație excesivă în accesarea de fonduri europene, cu proiecte pentru care trebuie completate câte 5.000 de pagini și cu reglementări suplimentare față de cele cerute de instituțiile europene.

„Simplificarea accesului la fonduri europene pentru beneficiari este o prioritate a mandatului meu și am depus deja la Parlamentul European o serie de măsuri de simplificare pentru acest exercițiu financiar, pentru că sunt conștientă că accesarea fondurilor europene a devenit un proces foarte complex și foarte mulți abandonează ideea de a mai folosi fonduri europene pentru că procesul este mult prea complex și mult prea complicat. Noi avem reguli europene. Din păcate, la aceste reguli europene România a adăugat o birocrație excesivă. Este singura țară unde avem proiecte în care trebuie completate 5.000 de pagini de formulare. Așa ceva este inacceptabil din punctul meu de vedere”, a afirmat Corina Crețu în fața presei.

Tot la spitalul din Dej, Corina Crețu a avut ocazia să se întâlnească și cu câțiva dintre pacienți, aflați la Urgențe. Unul dintre aceștia a ținut să felicite, cu lacrimi în ochi, medicii spitalului dejean și să-i transmită reprezentantului Comisiei Europene că este nevoie ca doctorii români să fie plătiți ”pe măsura muncii lor” și să fie ademeniți să rămână în țară și să nu ia calea străinătății.

O altă pacientă, venită la Dej tocmai de la Gâlgău, a recunoscut-o pe Corina Crețu ”de la televizor” și a vrut chiar să-i sărute mâna, însă comisarul european a refuzat acest gest și a îmbrățișat-o pe femeie, dorindu-i însănătoșire grabnică.

Tot în cadrul acestei vizite, primarul Costan Morar nu a pierdut oportunitatea de a-i solicita Corinei Crețu sprijin pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Dej, o problemă spinoasă, care pare că nu-și găsește încă rezolvare. Corina Crețu a îndemnat administrația locală dejeană să-i înmâneze o listă cu problemele de maximă importanță și urgență, promițând că se va ocupa personal de analizarea acestora, dând în același timp asigurări că va trata cu prioritate problemele semnalate.

Corina Crețu a pus accent pe identificarea unor soluții care să conducă la accelerarea ritmului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene, precum și la simplificarea procedurilor, în vederea unei mai bune absorbții de bani europeni de către România.

„Comisarul Corina Crețu și ministrul Rovana Plumb au încurajat inițiativa locală și au îndemnat autoritățile la o mai bună comunicare cu CE, cu scopul de a prelua modelele de bune practici din alte state membre și de a cunoaște mai bine toate instrumentele financiare de care pot beneficia. De asemenea, au afirmat că autoritățile urmăresc simplificarea accesării și gestionării fondurilor europene, precum și elaborarea de reglementări mai clare pentru beneficiari, pentru a impulsiona accesarea de bani europeni”, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Urmăriți toate declarațiile făcute de Corina Crețu la Dej, dar și intervențiile primarului Costan Morar și ale managerului Spitalului Municipal Dej, Mihai Pandrea, în materialul video de mai sus.

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1610254985703929.1073742412.467241263338646&type=3

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More