Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Concert de operetă, în premieră pe scena Salinei Turda

0 28

concert opereta salina turda

Prim-sopranele Amelia Antoniu și Bianca Ionescu, artiste consacrate ale Teatrului Național de Operetă ”Ion Dacian” din București, vor urca, în premieră absolută, pe scena amfiteatrului din Salina Turda (jud. Cluj) pentru un concert de operetă, pus sub semnul exuberanței și al optimismului. Într-un cadru unic, menit să potențeze frumusețea vocilor celor două soprane, momente din operete celebre vor răsuna la 80 de metri sub pământ, în mina Rudolf. Concertul va avea loc joi, 22 august, cu începere de la ora 19.00.

După concertul spectaculos susținut luna trecută de fanfara Szarvasi, am decis să aducem pe scena din mina Rudolf două dintre cele mai apreciate voci de operă ale României pentru un spectacol memorabil, conferit de acustica impresionantă a locului și repertoriul ales. Spectatorii vor audia o selecție de operete și musical-uri pline de jovialitate, optimism sau dramatism, și vor trăi cu siguranță o experiență unică în fața unei scene neconvenționale”, a spus Vasile Nemeș, directorul general al Salinei Turda.

Pe acorduri muzicale familiare iubitorilor de operetă, vor prinde viață personaje celebre precum Eliza, din cel mai cunoscut musical al tuturor timpurilor, My Fair Lady (Frederick Loewe), Silvia, din faimoasa operetă semnată de Emmerich Kálmán sau Vilia, din Văduva veselă (Franz Lehar), compoziția care a marcat secolul XX și a dat naștere unei adevărate „văduvomanii” în toată lumea. Din repertoriul Ameliei Antoniu și al Biancăi Ionescu nu vor lipsi nici Liliacul, povestea mai actuală ca oricând despre moralitate şi permisivitate, falsitate și foamea de putere, și Vocile de primăvară, ambele scrise de Johann Strauss-fiul, dar și șlagăre românești sau internaționale foarte apreciate de melomani.

Bianca Ionescu este prim-solistă a Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” şi absolventă a Conservatorului de Muzică din Bucureşti, clasa de canto a Artei Florescu. Din anul 2005 este doctor în muzică, în domeniul operetei româneşti. Repertoriul său include 35 de roluri principale în spectacole de operetă şi de operă.

Absolventă a Conservatorului din București, Amelia Antoniu este o certitudine a Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian”. Cu o carieră de 14 ani, soprana este cunoscută pentru roluri principale în Văduva veselă, Romeo și Julieta, Sânge vienez, Victoria și al ei husar etc.

Salina Turda este una dintre cele mai vizitate atracții turistice din Transilvania, fiind singurul obiectiv de acest tip din România după ce a trecut printr-un amplu proces de reamenajare între 2008 și 2010, în urma unei investiții de aproape șase milioane de euro. Deschisă publicului din 1992, prin contribuţia acţionarilor – Primăria Turda, Banca Dacia Felix, Sticla Turda SA, Societatea de Turism Arieşul Turda şi IPEC Cluj -, salina este dotată și cu un staționar pentru pacienții cu afecțiuni respiratorii. De la deschidere, Salina Turda a fost vizitată de aproximativ două milioane de turiști români și străini.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.