Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Concert Sting, în martie la Cluj-Napoca

0 76

Muzicianul englez Sting va concerta în martie 2022 la Cluj-Napoca alături de basistul Joe Sumner, fiul său.

The Cherrytree Music Company, Live Nation, Emagic şi Backstage Production au anunţat că Sting va susţine un concert special „My Songs” în Cluj-Napoca, la sala polivalentă BT Arena, pe 15 martie 2022, începând cu ora 19.00.

Biletele vor fi puse în vânzare pe 12 noiembrie, ora 11:00, pe sting.iabilet.ro.

Concertul „My Songs” al lui Sting este un spectacol exuberant şi dinamic, în care sunt interpretate cele mai cunoscute cântece ale sale, scrise de-a lungul carierei în care a câştigat 17 premii Grammy, atât cu The Police, cât şi ca artist solo.

Apreciat ca fiind un „spectacol magistral de la început până la sfârşit”, concertul „îi poartă pe fani într-o călătorie muzicală în timp”, cu „hit-uri precum «Fields of Gold», «Shape of my Heart», «Roxanne» şi «Demolition Man», care punctează un show de neuitat”.

Sting va lansa albumul „The Bridge” pe 19 noiembrie. Scrisă şi înregistrată într-un an, această nouă colecţie îl găseşte pe Sting meditând asupra pierderilor personale, separării, perturbării, carantinei şi tulburărilor sociale şi politice extraordinare. Reprezentând diferite etape şi stiluri din întreaga sa carieră şi inspirându-se din genuri precum rock n’ roll, jazz, muzică clasică şi folk, albumul prezintă sunetul chintesenţial al lui Sting cu piese pop-rock, precum „Rushing Water” şi „If It’s Love”.

Noul serial săptămânal web TV al lui Sting, „On the Bridge”, recent lansat oferă o privire intimă asupra vieţii de zi cu zi a muzicianului, în timp ce se pregăteşte de lansarea „The Bridge”. Sting lansează un nou episod în exclusivitate pe sting.com în fiecare marţi, la ora 9:00/ET. Fiecare episod va rămâne disponibil în exclusivitate pentru membrii fan clubului său timp de 24 de ore, apoi va fi disponibil pentru o vizionare largă miercurea la ora 9am/ET.

În turneu, Sting va fi acompaniat de un ansamblu electric, rock, format din Dominic Miller (chitară), Josh Freese (tobe), Rufus Miller (chitară), Kevon Webster (clape), Shane Sager (muzicuţă) cu Melissa Musique şi Gene Noble (backing vocals).

Invitatul special Joe Sumner va fi prezent la toate datele nou anunţate, inclusiv în Germania, Croaţia şi Ungaria.

Membrii fan clubului Sting vor avea acces la bilete exclusive de pre-sales înaintea publicului larg, accesând www.sting.com.

Biletele pentru concertul de la Cluj-Napoca, ce pot fi cumpărate de pe sting.iabilet.ro, au preţuri cuprinse între 171 şi 441 de lei, la care se adaugă comisionul de emitere.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More