Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Concurs pentru dejeni: ”Găsește cercetașul”. Cercetașii dejeni sărbătoresc ziua mondială a Cercetășiei

0 22

Cercetașii din toată lumea serbează în 22 februarie Ziua Mondială a Cercetășiei, ziua de naștere a lordului Robert BadenPowell, fondatorul cercetășiei.

Cercetașii dejeni au sărbătorit și ei sâmbătă cu o varietate de activități în zona Bungăr, iar acum ne pregătesc un mic concurs pentru a sărbători alături de ei.

În jur de 45 de cercetași din toate categoriile de vârstă au pornit într-o miniaventură pentru a-și rafina simțurile. La început, toți cercetașii s-au împărțit pe patrule mixte: atât lupișori, cât și temerari și exploratori pentru a găsi obiecte ascunse și s-au ajutat unii pe alții la concursul de tras funia.

Mai apoi, cercetașii s-au împărțit pe ramuri de vârstă. Lupișorii (cercetași cu vârstele cuprinse între 7-11 ani) au participat într-o olimpiadă care le-a solicitat atât fizicul, dar și istețimea cu probe precum ștafetă și aruncatul la țintă. Temerarii (cercetașii cu vârstele cuprinse între 11-15 ani) au exersat noduri într-un mod inedit într-o competiție și au jucat cărți cu provocări. Iar exploratorii (cercetașii cu vârstele între 15-19 ani) au repetat și ei nodurile și s-au dezvoltat fizic, finalizând activitatea cu un joc de încredere, deoarece se știe că cercetașul are încredere în unitatea sa. Liderii dejeni au sărbătorit și ei împreună cu cei mai mici și s-au distrat implicându-se activ în program.

Deși activitățile de sâmbătă au înglobat spiritul cercetășesc, Cercetașii Dejeni vor să își sărbătoarească ziua și pe 22 Februarie alături de comunitate, așa că au lansat un concurs.

El se numește „Găsește cercetașul”. Pe tot parcursul zilei de 22 Februarie, Cercetașii Dejeni vor fi văzuți pe stradă, la școală sau oriunde altundeva purtând eșarfa sau chiar cămașa de cercetaș.

Iar pentru a intra în concursul pe care ți l-am pregătit trebuie doar să postezi poza pe facebook-ul tău personal, adaugi hastag-urile #‎gasestecercetasul‬ ‪#‎cercedej‬‪#‎cercetasiidejeni‬.
Criteriul de selecție al pozelor se va face în felul următor: 1.cea mai artistică poză, 2. un cercetaș surprins, 3. cel mai tare selfie cu un cercetaș. Va exista un singur câștigător pentru fiecare criteriu. Trei câștigători norocoși vor avea ocazia de a participa alături de Cercetașii Dejeni la o activitate plină de aventură.

Pentru mai multe detalii şi pentru a vă ţine la curent cu activităţile Cercetaşilor Dejeni vă invităm să îi urmăriţi şi pe facebook pe pagina Cercetașii Dejeni.

Vă dorim mult noroc la găsirea cercetașilor și le urăm Cercetașilor Dejeni și celor din lumea întreagă un călduros „La mulți ani! ”

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.