Concursul Judeţean de Educaţie Rutieră a avut loc luni la Cluj – FOTO
Luni, în Parcul Rozelor din municipiul Cluj-Napoca, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca, au organizat ediţia a II-a a Concursului Judeţean de Educaţie Rutieră, destinat preşcolarilor în cadrul Proiectului ”De mic învăţ să mă feresc de rele”.
În competiţie au fost înscrişi copii din 23 de grădiniţe din judeţ, ieri fiind prezenţi la startul concursului câştigătorii fazelor locale. În cadrul proiectului au avut loc activităţi de informare desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii privind reducerea riscului de implicare a copiilor în evenimente rutiere, prin cunoaşterea regulilor de circulaţie şi mai ales prin respectarea acestora.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.